Introducere

Partea I – Proiectarea sensului

1. De la ascultare la gândire

1.1. Când disciplina forma elevi cuminți, nu oameni liberi
1.2. Cum am fost format de școala tradițională
1.3. Când școala a început să privească altfel copilul

2. Învățarea activă: scena aparține elevului

2.1. Explicația bună nu garantează învățarea

2.2. Cum transformă elevul informația în înțelegere

3. Învățarea interactivă: ideile intră în dialog

3.1. Ideile se construiesc împreună

3.2. Clasa ca spațiu de dialog și încredere

4. Rolul profesorului în școala cu sens

4.1. Profesorul ca arhitect al învățării

4.2. Când disciplinele se întâlnesc în jurul unei idei
4.3. Rigoarea care crește din sens, nu din teamă

5. Programa nu este un pat al lui Procust

5.1. Programa ca hartă a învățării, nu ca listă de conținuturi

5.2. Proiectarea ce pornește de la înțelegere

5.3. Când activitățile, evaluarea și sensul merg în aceeași direcție

6. Unitatea de învățare: lecția nu este o insulă

6.1. De la lecții rupte la drumuri de învățare
6.2. Când elevul știe încotro merge

7. De la prima întrebare la ultima reflecție

7.1. Începutul care deschide curiozitatea
7.2. Activitățile care construiesc înțelegere
7.3. Profesorul care știe direcția, dar schimbă drumul

Partea a II-a – Lecții cu sens

8. Dinspre rutină spre descoperire

8.1. Lecția impecabilă care nu produce învățare
8.2. Curiozitatea, problema și tensiunea intelectuală
8.3. Sarcini care pun mintea elevului în mișcare

9. Când răspunsurile sunt peste tot, întrebările devin cheia

9.1. Întrebări care închid și altele care deschid gândirea

9.2. Cum construim întrebările care activează gândirea

9.3. Întrebarea care leagă disciplinele de viață

10. Greșeala care învață

10.1. Frica de greșeală și copilul care tace
10.2. De ce un răspuns greșit poate fi o lecție bună

11. Evaluarea care dă sens, nu doar note

11.1. Evaluarea care reglează învățarea
11.2. Feedbackul care deschide o ușă
11.3. Testele care cer mai mult decât memorie
11.4. Când elevul arată ce poate construi

12. Clasa reală nu învață în același ritm

12.1. Mitul clasei omogene

12.2. Diferențierea reală

12.3. Cum mergem înainte fără să pierdem elevi pe drum
12.4. Încrederea ca prim pas al reușitei

13. Profesorul între pasiune și presiune

13.1. Profesorul, între sens și presiune
13.2. Predăm și ceea ce suntem
13.3. Schimbarea care începe în clasă
13.4. Ce rămâne când lecțiile se uită
13.5. Profesorul care lasă urme

PARTEA A III-A – Metode și practici pentru o școală cu sens   

14. Metodele sunt drumuri, nu destinații

14.1. De ce metodele nu funcționează mecanic
14.2. Aceeași metodă poate produce învățare sau doar agitație 
14.3. Când activitatea nu înseamnă încă învățare
14.4. Cum alegem metoda care servește sensului

15. Metode pentru captarea atenției și activarea gândirii

15.1. Brainstormingul: când ideile încep să curgă
15.2. Explozia stelară: lecția care începe cu întrebări

15.3. Știu – Vreau să știu – Am învățat: de la ce cred elevii la ce descoperă
15.4. Ciorchinele: harta nevăzută a ideilor
15.5. Predicția: înainte de răspuns vine ipoteza
15.6. Tehnica Lotus: ideea care activează alte idei

15.7. Situația-problemă: când lecția începe cu o dilemă
15.8. Prelegerea modernă: explicația care pornește din curiozitate

16. Metode pentru explorare, interacțiune și înțelegere

16.1. SINELG: lectura care vorbește cu textul
16.2. Cubul: șase priviri asupra aceleiași teme
16.3. Mozaicul: fiecare elev devine parte a unui întreg
16.4. Predarea reciprocă: când înțelegerea devine dialog
16.5. Jurnalul cu dublă intrare: textul întâlnește experiența elevului       
16.6. Organizatorul grafic și harta conceptuală: ideile capătă formă   
16.7. Fishbone: căutăm rădăcinile unei probleme
16.8. Turul galeriei: munca elevilor devine prilej de dialog
16.9. Phillips 6/6: șase minute în care grupul se activează
16.10. Acvariul: a discuta, a observa, a învăța
16.11. Masa rotundă: fiecare voce contează
16.12. Pălăriile gânditoare: disciplina perspectivelor
16.13. Schimbă perechea: ideile care circulă
16.14. Bulgărele de zăpadă: de la gândul meu la gândul clasei 

17. Metode pentru aplicare și transfer

17.1. Studiul de caz: realitatea ca probă a înțelegerii

17.2. Proiectul: când învățarea produce ceva

17.3. Jocul de rol: a gândi din pielea altcuiva
17.4. Simularea: realitatea exersată în siguranța clasei
17.5. Investigația: drumul de la întrebare la explicație
17.6. Experimentul pe echipe: a vedea, a testa, a explica

18. Metode pentru reflecție și evaluare

18.1. Biletul de ieșire: ultima întrebare care contează
18.2. Eseul de un minut: ce rămâne după lecție
18.3. 3–2–1: trei idei, două întrebări, un pas mai departe
18.4. Semaforul învățării: unde sunt acum?
18.5. Jurnalul reflexiv: elevul își observă propria gândire
18.6. Autoevaluarea cu criterii: când elevul învață să se privească lucid
18.7. Interevaluarea: colegul ca oglindă, nu ca judecător
18.8. Rubrica de evaluare: standardul care devine vizibil
18.9. Portofoliul reflexiv: povestea progresului
18.10. Conferința de feedback: când schimbăm direcția
18.11. Reflecția profesorului: evaluarea ca oglindă a predării

19. Concluzii